E ok sa nu fii perfect

Am invatat de-a lungul timpului ca e ok sa gresesti, ca e ok sa nu iti iasa totul asa cum ti-ai propus si ca e ok sa nu fii perfect. Pentru ca viata e scurta si trebuie sa mai lasam lucrurile sa treaca si fara sa ne stresam si sa ne batem capul atat de mult. In fiecare zi ne propunem o gramada de lucruri, incercam sa facem loc pe o agenda imaginara si jobului, si copiilor, si cumparaturilor, si timpului petrecut cu prietenii, si proiectelor personale sau legate de serviciu. Tindem sa ne supra-aglomeram si sa ne supraincarcam programul cu o multime de lucruri care ne cer intotdeauna perfectiunea.

Mereu avem nevoie sa fim parintele perfect, angajatul perfect, prietenul ideal care reuseste mereu sa mentina legatura cu cei care conteaza. Niciodata nu ne gandim sa ne stabilim prioritati si sa nu cautam intotdeuna perfectiunea in tot ce facem, pentru ca in goana si stradania de a fi perfecti in toate cele nu vom reusi cu siguranta sa fim perfecti nici macar intr-un singur domeniu. Nu stiu sigur despre altii, dar eu stiu clar ca am pe frigider tot soiul de liste si listute cu ceea ce am de facut intr-o zi pentru ca ziua aceea sa poata fi numita o zi perfecta. Duc copilul mare la gradi, vin acasa, fac de mancare pentru copilul mic, lucrez minim 2 ore, culc copilul mic, fug sa iau copilul mare de la gradi, fac de mancare pentru copilu’ mare si copilu’ mic (evident meniuri diferite), culc copiii (slava Domnului, ambii la aceeasi ora), mai lucrez minim 2 ore, fac de mancare pentru seara in familie, culc copiii de seara si petrecem seara in doi.

Apoi, minim de doua ori pe saptamana iesim sa ne vedem cu prietenii si tot de doua ori pe saptamana imi propun sa ajung la sala… cam asta ar fi, desi sigur ca nu reusesc mereu sa ma tin de program. Asta ma face mai putin perfecta, sau face o zi sa fie mai putin buna…?