Daca ne gandim bine, Gilles Deleuze spunea la un moment dat, undeva, ca majoritatea este ceea ce exclude pe toata lumea. As putea sa verific, poate ca-i in Abecedar; dar mi-e lene: daca n-a spus-o, ar fi putut s-o spuna si asta mi-ajunge.
Pe coordonatele noastre geografice, moliciunea nu are o reputatie prea buna. Din punctul de vedere sexual, ea se considera un dezastru: Viagra se vinde bine: nu numai, spun specialistii acestei piete, barbatilor in varsta anxiosi la ideea de a da chix cu erectia, dar si la tot felul de tineri stahanovistii ai corpului cavernos, aflati in cautarea nepieritoarei erectii care va satisface din plin narcisismul lor patimas si carora le doresc, aici, in mod caritabil, multa placere. Fizic, tot ce-i moale a incetat sa placa.
Din ce in ce mai putine doamne vor lua drept compliment o remarca referitoare la moliciunea trupului lor: doar copiii, sub imaginea durduliului, mai au inca dreptul la moliciune: dar sa pariem ca asta nu va dura, poate doar pentru a vinde hartie igienica sau apa minerala la pet.
Consolarile religiei, cand e vorba de moarte, sunt odioase. Diderot inventeaza una, in folosul ateismului, care mi se pare acceptabila. E intr-o scrisoare catre Sophie Volland, din luna octombrie a anului 1759: "Draga mea, Sophie! mi-ar ramane, asadar, o speranta sa te ating, sa te simt, sa te iubesc, sa te caut, sa ma unesc, sa ma contopesc cu dumneata atunci cand nu vom mai fi, cu conditia ca intre elementele din care suntem alcatuiti sa fi actionat acea lege a afinitatilor, sa ne fie dat cam una si aceeasi fiinta, mi-ar ramane speranta ca in veac sa fiu unul cu dumneata, ca moleculele risipite ale adoratorului dumitale sa se agite si sa le caute pe ale dumitale, risipite si ele in sanul naturii!
Lasa-mi aceasta himera, ma mangaie, caci mi-ar asigura o vesnicie intru dumneata si cu dumneata” .
No comments:
Post a Comment